CONSILIUL EUROPEI ȘI PREZIDENȚIALELE MOLDOVENEȘTI

Datele unei cercetări sociologice recente arată că Partidul Socialiștilor este cel mai activ și prezent partid în localitățile Republicii Moldova. Potrivit studiului realizat de Intellect Group, 86 la sută dintre respondenți au declarat că socialiștii moldoveni sunt prezenți în localitatea lor. Pe loc secund, cu o diferență de 20 de procente, se află Partidul Democrat din Moldova.Același sondaj de opinie afirmă că în cazul unor alegeri anticipate, socialiștii ar obține cel mai mare număr de mandate parlamentare. De aici.

Explicația acestei simpatii a moldovenilor pentru socialiști este relativ simplă, ține de sărăcie și de proasta calitate a vieții în satele și comunele moldovene. Datele statistice arată că aproape jumătate din populația Republicii Moldova este alcătuită din pensionari, la începutul anului 2020, aceștia aveau o pensie medie lunară în valoare de 97 de euro.

Datele aceleiași cercetări arată că formațiunile politice conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, care s-au aflat la guvernare timp de cinci luni, nu sunt active în teritoriu. Doar 27 la sută dintre respondenții aacestei cercetări au declarat că i-au văzut în localitățile lor pe reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate, activiștii Partidului Platforma DA au un scor și mai mic, doar 22 la sută din respondenți au spus că i-au văzut în localitățile lor.

Cele două formațiuni politice afiliate la familia popularilor europeni au mai puțină tragere de inimă față de proiecte de eradicare a sărăciei existente în spațiul rural moldovenesc, liderii lor respectă abordarea transnațională a Partidului Popular European de reducere a implicării statului în proiectele sociale destinate cetățenilor.

Narativul politic al celor doi politicieni se confruntă cu politicile social democrate promovate de Igor Dodon. Șeful statului a anunțat  inițiative pentru creșterea calității vieții în localitățile rurale – programul național de aprovizionare cu apă, iluminarea satelor, salubrizarea și lichidarea gunoiștilor din zonele rurale și finalizarea gazificării localităților. De aici.

 Mai mult, fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor a anunțat că va elabora un proiect de lege prin care pensiile a 100 de mii de moldoveni ar urma să fie majorate. Este vorba de cetățenii care au ieșit la pensie înaintea anului 1999 și care, în ciuda faptului că au mai mult de 30 de ani activați în câmpul muncii, beneficiază de o pensie mică. De aici.

Dacă nu este urmat de activități concrete de creștere a nivelului vieții în spațiul rural, narativul socialiștilor nu va costa nimic. Liderii socialiștilor cunosc acest lucru. Aici se află logica investirii guvernului Chicu. Premierul moldovean nota că, pentru el, un guvern tehnocrat înseamnă un guvern centrat deplin pe nevoile oamenilor. Acțiunile concrete ale Cabinetului de Miniștri confirmă credința premierului Chicu.

Apropo, rezultatele sondajului realizat de Intellect Grup contrazice categoric rezultatele unei cercetări sociologice făcute publice la data de 23 ianuarie în care Maia Sandu era la egalitate de puncte electorale cu Igor Dodon. Diferența există și se păstrează aceeaşi diferenţă de 10 – 12 puncte.

Maia Sandu/Andrei Năstase pierd confruntarea ideatică cu Igor Dodon. De ce? Răspunsul e la suprafață: cei doi nu au înțeles esența că Moldova nu înseamnă doar Chișinăul. Un mesaj pe care l-am tot repetat. Partidul Democrat din Moldova l-a înțeles și a avut activități multiple, și concrete, în spațiul rural. De asta au avut un scor bun în alegerile locale. Socialiștii continuă aceste proiecte, motiv pentru care speranța moldovenilor se îndereaptă către ei.

Dacă Guvernul condus de Ion Chicu va găsi resursele financiare necesare transformării statului moldovean într-un șantier, candidatul socialiștilor la alegerile prezidențiale poate câștiga această bătălie. Aici și acum se dă lupta decisivă pentru victoria la prezidențiale – Maia Sandu/Andrei Năstase încearcă să izoleze financiar statul moldovean pentru a opri accesul la banii necesari pentru ridicarea calității vieții în spațiul rural moldovenesc, Igor Dodon/Ion Chicu încearcă să găsească aceste resurse.

Maia Sandu poate câștiga prezidențialele moldovenești doar dacă Republica Moldova va fi izolată din punct de vedere al accesului la resurse financiare.

De aici și îndemnul președintelui Dodon, din discursul său de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, ca instituțiile europene să susțină cetățenii moldoveni și nu partidele.

Vom vedea, rapid, dacă europenii preferă discursul responsabilzator al premierului Chicu ori îndemnurile la revoluție ale Maiei Sandu.

 

 

Standard

Lasă un comentariu