În An Centenar, așteptările românilor față de decidenții politici de la București și Chișinău au crescut. Centenarul este și despre Unire peste Prut, dar Prutul plânge după poduri.
Între cele două războaie mondiale, 22 de poduri făceau legătura peste Prut. Azi, au rămas doar 8. Pe segmentul de frontieră dintre România și Republica Moldova, cu o lungime de 684 de kilometri, există doar opt puncte de trecere: șase rutiere și două feroviare. Prea puține pentru a lega, prea multe pentru a despărți.
Premierul român Viorica Dăncilă, a declarat presei de la București că, pe 27 februarie, va face o vizită în Republica Moldova, unde se va întâlni cu premierul moldovean Pavel Filip, pentru a discuta despre întărirea cooperării dintre cele doua Guverne.
Și Pavel Filip, în calitatea lui de prim ministru al statului moldovean are așteptări față de decidenții politici bucureșteni. Dacă ele nu ar fi existat, nu ar fi invitat-o pe doamna Dăncilă să viziteze Republica Moldova.
Să nu uităm că o ședință comună a guvernelor României și Republicii Moldova trebuia să aibă loc la sfârșitul lunii noiembrie 2017, dar a fost contramandată fără explicații. Este firesc ca primul ministru moldovean să își dorească să se întâlnească cu noul prim ministru al României. Motivul este la suprafață, anunțatele proiecte investiționale românești, pe relația cu Republica Moldova, au fost înghețate, iar primăvara bate la ușă.
Datele statistice confirmă că România este principalul partener economic al Republicii Moldova, dar marile proiecte investiționale majore sunt lipsă. Da, există proiecte fanion: în domeniul educației, în domeniul sănătății ori în domeniul culturii. Dar marile proiecte de interconectare (gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, linia de mare tensiune Fălciu-Gotești și alte 3 linii LEA) “au o descărcare lungă în timp, probabil după 2020“, potrivit ambasadorului Daniel Ioniță. Mai optimist în ceea ce privește construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, diplomatul român a declarat că acesta ar putea fi operațional la începutul anului 2019. Altfel spus, mai e mult până departe.
Pavel Filip a declarat recent că, în relațiile internaționale, este nevoie de mai multă claritate, certitudine şi stabilitate. De aici.
Imprevizibilitatea care a generat actuala lipsă de încredere în instituțiile internaționale, dar și în regulile impuse de aceste organizații, se datorează anexării Crimeei – piatra de hotar a istoriei contemporane. Șocanta acțiune militară executată de Federația Rusă, a dat startul unei reorientări politice internaționale de mari proporții.
Aflată pe falia ciocnirilor civilizaționale, Republica Moldova, a resimțit mai profund efectele de durată ale anexării teritoriului ucrainean. Modul duplicitar de comportament al Uniunii Europene față de anexarea Crimeei, a întărit convingerea potrivit căreia, „Federația Rusă nu va mai da drumul nici Moldovei, dar nici Ucrainei, spre Uniunea Europeană”.
Expulzarea oficialilor ruși din Republica Moldova arată însă că autoritățile moldovene nu se conformă acestei credințe.
Este adevărat că rezultatul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, din anul 2016, nu a putut fi influențat. Nici Bruxelles-ul și nici Bucureștiul nu s-au amestecat în bătălia electorală de la Chișinău. Probabil, nu au avut ori resursele, ori dorința necesară unui atare lucru. Puținile pârghii pe care le mai are România în Republica Moldova sunt de natură financiară. Bucureștiul a condiționat împrumutul solicitat de Guvernul Republicii Moldova de implementarea unor reforme structurale. Decidenții politici români au constatat că statul moldovean și-a îndeplinit toate condiţiile necesare și a alocat cea de-a treia, și ultima, tranșă din credit.
Îndeplinirea acestor reforme a creat, la Chișinău, o stare de așteptare a marilor proiecte investiționale românești în economia moldoveană. S-a sperat că învestirea guvernului Grindeanu ne va face să fim martorii unei schimbări pozitive în filozofia relațiilor economice dintre București-Chișinău. Dar Grindeanu a fost demis în ianuarie 2017, nici succesorul lui nu a rezistat prea mult. Speranțele au fost puse în stand-by.
La Palatul Victoria, acolo unde ar fi trebuit să apară un centru de gestionare al relațiilor București-Chișinău, nu a fost creat un Birou pentru Relațiile cu Republica Moldova, în subordinea directă a premierului României, așa cum a mai existat. Mai mult, observ cu tristețe, “dosarul” moldovenesc a căzut victimă confruntării politice dintre Palatul Cotroceni și Palatul Victoria. Contestarea puterii politice deținute de către PSD, a făcut ca echipa Iohannis (PNL și aliații săi parlamentari) să pună sub semnul întrebării o serie de inițiative ale guvernului PSD referitoare la Republica Moldova. Entuziasmul unor declarații politice, nu a fost urmat de fapte concrete.
Repet, România este principalul partener economic al Republicii Moldova, dar marile proiecte investiționale românești sunt lipsă. Aici este locul în care unde relațiile bilaterale dintre cele două state românești, România și Republica Moldova, au nevoie de mai multă claritate, certitudine şi stabilitate.
Construcția unui pod peste Prut e bună. Dar premierul Dăncilă poate construi ceea alții nu au făcut – un pod investițional românesc în Republica Moldova.
Victor Nichituș 